Arabia Saudita livreaza 6.000 de tone de creveti saptamanal catre China

Arabia Saudita livreaza 6.000 de tone de creveti saptamanal catre China


Arabia Saudita a extins schimburile sale comerciale cu China, dominate de petrol, prin adaugarea unui nou produs: crevetii inghetati, informeaza Bloomberg.

Incepand de saptamana trecuta, cel mai mare exportator mondial de petrol a livrat 6.000 de tone de creveti catre China, a declarat directorul general de la National Aquaculture Group, Ahmed Al-Bala'a.

 

Aceste livrari modeste reprezinta mai mult decat o noua sursa de aprovizionare cu creveti pentru cea mai populata tara din lume. Arabia Saudita testeaza piata de creveti din China in incercarea de a-si reduce dependenta de petrol si a dezvolta noi industrii si linii de afaceri.

 

Potrivit lui Ahmed Al-Bala'a, exporturile de creveti ale Arabiei Saudite spre China ar trebui sa depaseasca 30.000 de tone pana la finele anului. Deocamdata, National Aquaculture Group este singura companie din Arabia Saudita care exporta creveti spre China.

 

Anterior, agentia de presa Saudi Press Agency a anuntat ca livrarile de creveti ar putea sa creasca pana la 80.000 de tone in 2020, generand venituri de peste 2 miliarde riali (533 milioane dolari), ca urmare a unui acord semnat de cele doua guverne in luna noiembrie.

 

Chiar si asa, livrarile de creveti coincid cu o crestere a livrarilor de petrol din Arabia Saudita spre China. Potrivit Bloomberg NEF, in data de 3 decembrie livrarile de petrol din Arabia Saudita spre China au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 23 de luni. China este responsabila pentru 15% din livrarile de petrol ale Arabiei Saudite in acest an.

 

China consuma mai multi creveti decat orice alta tara asiatica. Chiar daca este unul din cei mai mari producatori de fructe de mare din regiunea asiatica, productia Chinei a stagnat in ultimii ani din cauza bolilor si a vremii nefavorabile, potrivit Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO).

 



Poti fi interesat si de