Crescatorii de porci Bazna si Mangalita, pusi in asteptare

Crescatorii de porci Bazna si Mangalita, pusi in asteptare


Fermierii care doresc sa creasca porci din rasele Bazna si Mangalita mai au de asteptat in acest an pentru a primii purceii, deoarece, in prezent nu exista baza genetica necesara, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Nu avem posibilitatea, la aceasta data, sa dam purcei la toti cei care s-au inscris in program, pentru ca nu am avut baza genetica necesara, nu avem modulul acesta biologic, insa pentru anii viitori vom indestula acest program, adica vom avea si scroafele necesare si purceii pe care ii solicita si care vor ajunge, prin procesare, la consumatori. Programul a inceput efectiv in doua judete, si anume, la Hunedoara si la Sibiu, unde s-au dat peste o suta de purcei la crescatorii de porci din cele doua rase”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Targul Mare de Primavara de la Racasdia, jude?ul Caras-Severin.

 

In tara au fost identificati 188 de crescatori de Mangalita si Bazna. Dupa cum sustine Petre Daea, de la acesti crescatori, printr-un program de urmarire atenta a montelor si fatarilor, purceii respectivi vor ajunge la cei care s-au inscris in program.

 

Totodata, ministrul Agriculturii a subliniat ca sunt foarte multe produse traditionale, de casa, care nu au neaparat statutul de produs montan sau de produs traditional, dar sunt de o calitate incontestabila, mult superioara produselor din magazine. Cu toate acestea, producatorii se confrunta cu problema abatorizarii, asa cum se intampla si in cazul Programului Bazna - Mangalita, doua rase care s-au pierdut de-a lungul vremii, din cauza dezinteresului, dar care acum se doreste a fi salvate.

 

„Din fericire, in zona aceasta este cuprins si spatiul juridic pentru Caras-Severin, iar in Parlament avem o Lege a Muntelui, o lege extraordinar de valoroasa, cu programe directe pentru realizarea de abatoare, de microabatoare, de unitati de preluare, de valorificare a produselor din zona montana de toti cei care intra in acest areal. Oricum, pana la sfarsitul anului, Romania va avea, obligatoriu, puncte de sacrificare si abatoare mobile, dar va trebui acordata o mare atentie si costurilor de realizare, dar si preturilor produselor, in asa fel incat sa fie in favoarea consumatorilor”, a mai spus Petre Daea.



Poti fi interesat si de