Despagubiri de peste 250 mil. euro pentru pesta porcina africana

Despagubiri de peste 250 mil. euro pentru pesta porcina africana


Pana la aceasta data, au fost despagubiti 8.558 de proprietari ale caror animale au fost afectate de pesta porcina africana, valoarea totala a platilor fiind de 251,346 milioane de lei, precizeaza Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

Cele mai mari despagubiri au fost platite in judetele: Braila (pentru 3.216 exploatatii dintr-un total de 3.226 de exploatatii, in valoare de 172,060 milioane lei), Tulcea (pentru 1.162 de exploatatii dintr-un total de 1.177 de exploatatii, in valoare de 46,564 milioane lei) si Calarasi (pentru 318 exploatatii din cele 319 afectate, in valoare de 19.143 milioane de lei).

 

Pesta porcina africana evolueaza, in prezent, in 227 de localitati din 20 de judete, cu un numar de 914 de focare, dintre care 12 in exploatatii comerciale, in timp ce in alte doua judete s-au semnalat doar cazuri la mistreti, informeaza ANSVSA.

 

Potrivit datelor centralizate de catre Autoritate, in total, au fost eliminati 365.479 de porci afectati de boala si exista 1.219 de cazuri la mistreti.

 

De asemenea, pana la ora actuala, au fost stinse 319 de focare, dintre care: 83 in judetul Ialomita, 76 in judetul Braila (dintre care sapte in exploatatii comerciale), 58 in judetul Constanta, 32 in judetul Bihor, 20 in judetul Satu Mare, 13 in judetul Galati, opt in judetul Ilfov, sapte in judetul Buzau, cate cinci focare in judetele Giurgiu si Olt, trei in judetul Maramures, cate doua focare in judetele Dambovita (din care unul intr-o exploatatie de tip A) si Teleorman, respectiv cate un focar in judetele Arges si Dolj.

 

Conform ANSVSA, cele mai multe focare sunt in judetele: Tulcea - 576 (dintre care 5 focare la exploatatii comerciale si un focar la o exploatatie de tip A, si 161 de cazuri la mistreti), Calarasi - cu 103 focare (un focar la o exploatatie comerciala si 94 de cazuri la mistreti), Braila - cu 57 de focare (dintre care 4 focare la exploatatii comerciale si 19 cazuri la mistreti), Ialomita - cu 44 de focare in gospodariile populatiei si 153 de cazuri la mistreti, si Constanta - cu 35 de focare in gospodariile populatiei si 23 de cazuri la mistreti.

 

In restul judetelor afectate se inregistreaza de la unul la 28 de focare.

 

Potrivit autoritatilor veterinare, pesta porcina africana nu afecteaza si nu se transmite la oameni, neexistand nici cel mai mic risc de imbolnavire, insa exista un impact la nivel social si din punct de vedere economic.

 

ANSVSA a anuntat ca Romania a primit primele doua transe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentand contributia financiara a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA). Astfel, prima transa, in valoare de 10 milioane de euro, a fost virata pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, in data de 28 decembrie 2018.



Poti fi interesat si de