Incepe vanarea mistretilor si a sacalilor in Delta

Incepe vanarea mistretilor si a sacalilor in Delta


Guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD), Malin Musetescu, a anuntat semnarea a contractului cu reprezentantii Directiei Silvice Tulcea pentru vanatoarea de extractie a mistretilor si sacalilor din Rezervatie, actiune inclusa in programul de combatere a pestei porcine africane (PPA), a declarat presei guvernatorul Deltei, Malin Musetescu.

"Probabil ca saptamana viitoare vom incepe (vanatoare de extractie, n.red.). Nu stiu cati mistreti vom gasi. Toate informatiile noastre din teren spun ca la ora asta avem o populatie foarte rarefiata de mistreti. Sunt foarte putine urme proaspete", a afirmat guvernatorul.

 

Musetescu a explicat intarzierea semnarii contractului cu Directia Silvica prin necesitatea organizarea unei licitatii si cea a depasirii termenului de contestatie a rezultatelor acesteia.

 

"Vreau ca la actiunile de extractie sa fie prezenta presa pentru a fi cat mai transparenti si pentru a demonstra ca nu au loc abuzuri vizavi de alte specii care nu sunt in colimatorul acestor vanatori de extractii", a mai spus guvernatorul Rezervatiei.

 

Administratia RBDD va comunica autoritatilor locale din Delta cand vor avea loc actiunile de extractie a mistretilor si sacalilor, iar acestea sa informeze la randul lor populatia, astfel incat sa fie evitate incidentele.

 

Musetescu a mentionat ca nu este vanator si a precizat ca din informatiile pe care le detine in perioada aceasta, cand Dunarea are cote scazute, capturarea sacalilor este dificila.

 

"Sacalul se vaneaza in general pe apele mari care restrang suprafetele de uscat si atunci sacalul va fi masat pe zone mult mai restranse si va fi mai usor de gasit. Mistretul in general se vaneaza in perioada de iarna", a afirmat guvernatorul.

 

Judetul Tulcea a avut in acest an cele mai multe focare de PPA din Romania, insa in ultimele saptamani medicii veterinari nu au mai inregistrat nicio suspiciune.

 

Primele focare de PPA au aparut in judetul Tulcea la inceputul lunii iunie a acestui an, in localitatile situate pe bratul Chilia al Dunarii, care constituie frontiera intre Romania si Ucraina. Pana la inceputul acestei luni, virusul a fost confirmat in peste 500 de gospodarii din circa 75 de localitati, iar pentru eliminarea pericolului raspandirii acestuia medicii veterinari au decis sacrificarea preventiva a suinelor din circa 50 de localitati.

 

Conform unei decizii adoptata la 1 august de Comitetul ministerul pentru situatii de urgenta privind combaterea PPA, in ariile naturale protejate, inclusiv in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, la fel ca in judetul Constanta si in Insula Mare a Brailei si in Balta Ialomitei, toti mistretii si pradatorii, cu exceptia speciilor aflate pe cale de disparitie, trebuie ucisi.



Poti fi interesat si de