Petre Daea raspunde acuzatiilor lui Dacian Ciolos

Petre Daea raspunde acuzatiilor lui Dacian Ciolos


Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, afirma ca "ii pare rau ca trebuie sa consume timp" pentru a raspunde unor acuzatii formulate de un fost ministru al Agriculturii "care nu a lasat in urma sa nici macar un program in agricultura romaneasca".

"Imi pare rau ca trebuie sa consum timp pentru a raspunde unor acuzatii formulate de un fost ministru al Agriculturii care nu a lasat nimic in urma sa nici macar un program, iar in exercitiul de comisar in Europa pesta porcina africana era prezenta in patru tari, Polonia, Letonia, Estonia, Lituania si stia sau trebuia sa stie cat de periculoasa era aceasta boala. Cand a venit in Romania a avut o preocupare intensa in schimbarea presedintilor ANSVSA, 5 presedinti in 5 luni, destabilizand institutia" , a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea.

 

Daea a raspuns astfel fostului premier Dacian Ciolos, care a afirmat faptul ca Guvernul PSD-ALDE este responsabil pentru criza pestei porcine africane din Romania, responsabilitati directe avand premierul Viorica Dancila, ministrul Agriculturii, Petre Daea, si directorul ANSVSA, Geronimo Branescu.

 

El a adaugat ca in calitate de ministru al Agriculturii in Romania si la nivel european, cand a fost comisar de resort, s-a confruntat cu astfel de situatii si s-a dovedit ca daca se actioneaza la timp, lucrurile pot fi tinute sub control. Ciolos a atras atentia ca exista riscul de sistare a exportului de carne de porc din Romania pentru o perioada de timp.

 

"Rezultatele sunt dezastruoase, pentru ca este vorba nu doar de inchiderea unor ferme, oameni care au credite la banca, care au investit in acesti ultimi ani in sectorul de crestere a porcinelor, dar avem deja, pe langa ferme inchise, oameni care sunt trimisi in somaj, peste 1.000 de oameni care si-au pierdut locurile de munca deja, dintre care 500 provin doar dintr-o singura companie. Exista riscul clar in momentul de fata de reducere si poate chiar sistare pentru o anumita perioada de timp a exportului de carne de porc din Romania - si va reamintesc ca viabilitatea acestui sector tine in primul rand de competitivitatea lui si de capacitatea de a comercializa pe piata europeana si in exterior – si riscul este mare sa nu mai putem face acest lucru, chiar si cei care nu au problema infectarii cu virus", a precizat fostul premier.

 

Potrivit acestuia, o crestere a importului de carne de porc ar duce la cresterea pretului la raft, ceea ce ar insemna inflatie.

 

"Vor creste importurile tot mai mult, pentru ca avem unitati de crestere a porcului care au integrata si partea de procesare, tocmai ca sa poata sa valorifice tot mai bine materia prima locala, care nu vor mai putea valorifica materie prima locala, pentru ca nu vor mai putea exporta produse din carne de porc romanesc si atunci vor trebui sa importe si importul inseamna cresterea pretului la raft pentru produse care vor fi chiar pe piata romaneasca. Cresterea pretului la produse alimentare inseamna inflatie si inflatia se va adauga la inflatia pe care o avem deja si atunci orice povesti cu cresteri de salarii si de pensii vor deveni legende. Acelasi Guvern care avea pretentia ca romanilor le va creste bunastarea sub guvernarea lor, iata ca din cauza incompetentei va scadea puterea de cumparare a romanilor si datorita faptului ca vom importa carne de porc", a declarat Ciolos. Fostul prim-ministru a mai aratat ca, din punctul sau de vedere, trebuia facuta o comanda unica la nivel national, cu o celula de criza la nivelul Guvernului.

 



Poti fi interesat si de