Pretul pestelui, in Bucuresti mai mic decat cel din Delta

Pretul pestelui, in Bucuresti mai mic decat cel din Delta


Agentii turistici din Delta prefera sa cumpere peste din pietele din Bucuresti si sa-l aduca in pensiunile din rezervatie pentru oaspeti, din cauza preturilor ridicate practicate de unele puncte de debarcare si cherhanale.

"Un pescar are posibilitati mici fata de sortimentul de care avem nevoie. In Piata Obor este o diversitate enorma. Daca nu se prinde somn in Delta, se prinde pe Mures sau pe Olt. Este peste proaspat. In Piata Obor si cel mai mic butic are casa de marcat", a declarat proprietarul unei pensiuni din zona Uzlina, Cornel Gaina.

 

El a mai spus ca preturile cu care poate cumpara un peste de calitate in Delta sunt mari.

 

"In Delta nu s-au vandut crapi sub 15-18 lei pe kilogram, somnul - cu 25 de lei, iar salaul cu 25-30 lei pe kilogram. Diferenta dintre preturile din Obor si cele din Delta este de 5 lei pe kilogram, iar transportul pestelui e acoperit. In plus, am si chitanta", a mai mentionat Gaina.

 

Un alt proprietar de pensiune din aceeasi zona, Daniel Ghinescu, a mentionat ca la Ploiesti preturile practicate la peste sunt mai mici decat cele din Bucuresti cu pana la 3 lei pe kilogram.

 

Diferenta dintre pretul pestelui din Bucuresti si cel din Delta Dunarii este dat de punctele de debarcare si cherhanalele care pot comercializa capturile pescarilor.

 

O situatie a unor pescari din asociatia Golovita, comuna Jurilovca, judetul Tulcea, care au contract cu cherhanaua din aceeasi comuna arata ca pestele cu valoare mare - crap, somn, salau - a reprezentat 10,89% in capturile din anul 2016, iar proportia a scazut la 1,34% anul trecut.

 

"Astfel, venitul aproximativ al unui pescar ce raporteaza in medie 2.500 de kilograme de peste pe an este de 9.232 lei pe an. Desi pretul benzinei si inflatia au crescut progresiv in ultimii ani, pretul anumitor specii de peste a ramas aproximativ acelasi", se arata in situatia asociatiei Golovita.

 

Statistica pescarilor din Jurilovca mai arata ca, in perioada 2010-2019, pretul unui kilogram de crap a variat de la 7,5 lei la 13 lei, cel al unui kilogram de somn de la 9 lei la 12 lei, iar pretul unui kilogram de salau a ajuns de la 9 lei, in 2010, la 13 lei, in 2019.

 

Pescarii sunt obligati de legislatie sa-si vanda capturile doar punctelor de debarcare sau cherhanalelor cu care incheie contract la inceputul fiecarui an, insa exista perioade in care cherhanalele sunt inchise.

 

"Piata este suprasaturata de peste din import, iar noi nu avem ce face cu capturile pescarilor, asa ca preferam sa nu deschidem decat atunci cand este cerere", a declarat Ionut Barbaneagra, din satul Mila 23.

 

Uneori, pescarii din Delta Dunarii afla prea tarziu ca nu au unde sa-si vanda capturile, asa ca se intampla sa arunce inapoi in fluviu si jumatate de tona de peste mort.

 

"Cand cherhanalele sunt inchise, punem pestele la sanjoc, un sac mare, si-l bagam in apa. Carasul rezista si trei zile. S-a intamplat sa aruncam pestele cand cherhanalele erau inchise. Pe cel viu l-am pastrat, dar celui mort i-am dat drumul. Cea mai mare cantitate pe care am pierdut-o a fost de 500 de kilograme de caras", a afirmat Ionut Alexandru, in varsta de 30 de ani, din satul Mila 23.

 

Un pescar din Delta primeste la cherhanale 3 lei pe un kilogram de caras, iar in pietele din Bucuresti un kilogram de caras este de doua ori mai scump, potrivit agentilor turistici.



Poti fi interesat si de