Secretar de stat in MADR: Multi sunt dezinformati in privinta PPA

Secretar de stat in MADR: Multi sunt dezinformati in privinta PPA


Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Sorin Rosu Mares, a declarat ca o mare parte a populatiei este dezinformata in privinta pestei porcine africane prin talkshow-uri, unde se emit "ipoteze alarmante".

"Eu spun ca multi sunt dezinformati, in acest moment, prin ceea ce se transmite de anumite persoane, in anumite talkshow-uri si asa mai departe. Adica, ca nu se iau masurile corespunzatoare, ca aceasta boala este indusa, ca vrem sa lichidam toti porcii din tara asta. Sunt ipoteze alarmante si care nu fac altceva decat sa induca panica in randul popula?iei, ceea ce nu este in momentul de fata un lucru bun, pentru ca, in momentul in care este declarat focar, se lichideaza acel focar, aceasta este prima masura", a spus Rosu Mares.

 

Potrivit secretarului de stat, pana la aceasta data au fost sacrificati aproximativ 128.000 de porci, din totalul de 4,5 milioane de capete existente la nivel national in ferme si gospodarii, iar numarul localitatilor afectate este de 159, care reprezinta mai putin de 7% din totalul localitatilor din judetele in care au fost semnalate cazuri de pesta porcina africana (PPA).

 

Sorin Rosu Mares a dat asigurari ca informarea populatiei in privinta PPA s-a facut corespunzator.

 

"Referitor la informare, va pot spune ca in toate judetele, dar in absolut toate judetele s-au transmis catre prefecturi, pentru a informa populatia, iar prefecturile la randul lor au transmis primariilor afise, anunturi, informari. In primul caz care a aparut in Romania anul trecut, la 30 iulie 2017, pe granita cu Ucraina, in Satu Mare, am initiat, intr-o noapte am facut acest lucru, am pus bannere la intrarea in tara, la vama, in care spuneam: nu transportati carne din Ucraina, pentru ca poate fi contaminata", a explicat secretarul de stat in MADR.

 

In ceea ce priveste despagubirile, Rosu Mares a precizat ca pana acum au fost finalizate 1.890 de dosare si au fost platite 84, in special din Satu Mare si Tulcea, urmand ca, prin rectificarea bugetara, sa se aloce sumele necesare pentru plata tuturor despagubirilor.

 

Referitor la pretul de despagubire, secretarul de stat a mentionat ca acesta este atributul comisiilor locale si nu al ministerului, preturile putand diferi de la o regiune la alta.

 

 

 



Poti fi interesat si de