Micii, promovati in Parlamentul European


Micii, branzeturile, berea si vinul romanesc au fost "vedete" in Parlamentul European, unde peste 100 de reprezentanti din tarile membre UE au participat, joi, la o conferinta referitoare la promovarea produselor cu traditie, urmata de o degustare de produse traditionale romanesti.

micii1Micii, branzeturile, berea si vinul romanesc au fost "vedete" in Parlamentul European, unde peste 100 de reprezentanti din tarile membre UE au participat, joi, la o conferinta referitoare la promovarea produselor cu traditie, urmata de o degustare de produse traditionale romanesti.


"Am dorit sa facem un eveniment in Parlamentul European in care sa poata fi degustat micul romanesc care a primit 'unda vede' in 25 iunie pentru comercializarea pe piata europeana. Micii romanesti sunt foarte apreciati nu numai in Spania si Italia, unde sunt comunitati mari de romani, ci si in alte tari europene si, de aceea, cred ca pot deveni un brand european, nu doar national", a declarat, joi, pentru Agerpres, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii Daniel Botanoiu.

Acesta a precizat ca peste 100 de oficiali europeni au participat la masa traditionala romaneasca din Parlamentul European, in conditiile in care, vineri, 5 septembrie, va avea loc Reuniunea extraordinara a Consiliului Uniunii Europene (Agricultura si Pescuit) pe tema interdictiei impuse de Federatia Rusa asupra importului de produse agricole din Uniunea Europeana.

Comisia Europeana a publicat la inceputul lunii iunie Regulamentul privind categoriile de carne si utilizarea anumitor aditivi alimentari in preparatele din carne, care a intrat in vigoare din 25 iunie, si prevede, printre altele, fabricarea pastei de mici dupa reteta originala si comercializarea micilor realizati din aceasta pe piata nationala, dar si la nivel european.

Potrivit datelor furnizate de Federatia Pro Agro, in Romania, se consuma anual intre 20.000 si 25.000 de tone de mici, ceea ce inseamna ca pe mesele romanilor ajung in jur de 440 de milioane de mici.
Romania se afla in prezent, in plin proces de reatestare a produselor traditionale, 110 de astfel de produse primind pana la data de 24 august certificarea, iar alte 119 documentatii au fost respinse pentru ca nu indeplineau conditiile noii legislatii din domeniu.

Data limita pana cand mai pot fi atestate produsele traditionale, conform noii legislatii, este 11 septembrie 2014. Acest sistem de inregistrare este unul voluntar, netaxabil si nu beneficiaza de protectie nationala sau comunitara.

Potrivit datelor MADR, dinamica inregistrarii produselor traditionale a crescut semnificativ in ultimii cinci ani, numarul acestora dublandu-se sau chiar triplandu-se in decursul unui singur an. Daca in 2005 au fost inregistrate la MADR 280 de produse, numai in anul 2011, numarul acestora a explodat pana la 1.050.

La finele lui 2013, Romania avea atestate 4.400 de produse traditionale si era, probabil, tara cu cel mai mare numar de produse atestate din Uniunea Europeana.



Poti fi interesat si de