Termenul pentru atestarea produselor traditionale va fi prelungit

Termenul pentru atestarea produselor traditionale va fi prelungit


Termenul pentru atestarea produselor traditionale conform noii legislatii va fi prelungit, cel mai probabil pana pe 30 noiembrie 2014, a declarat, luni, pentru Agerpres, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

prod-traditio1Termenul pentru atestarea produselor traditionale conform noii legislatii va fi prelungit, cel mai probabil pana pe 30 noiembrie 2014, a declarat, luni, pentru Agerpres, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.


"Pregatim ordinul pentru prelungirea termenului privind atestarea produselor traditionale conform noii legislatii, cel mai probabil pana la 30 noiembrie. Deocamdata foarte putini producatori si-au reatestat produsele, iar data limita este 11 septembrie", a precizat Constantin.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a atestat pana in prezent 116 produse traditionale, dar a respins alte 119 documentatii pentru ca nu indeplineau conditiile din domeniu. Numarul dosarelor depuse a ajuns la 235.

Legislatia din acest sector nu a mai fost modificata din 2004 si din acest motiv a aparut Ordinul comun 724/2013 al MADR, Ministerului Sanatatii si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, care a fost publicat in data de 11 noiembrie 2013 in Monitorul Oficial si a intrat in vigoare o luna mai tarziu.

Data limita pana cand mai pot fi atestate produsele traditionale, conform noii legislatii, este 11 septembrie 2014. Acest sistem de inregistrare este unul voluntar, netaxabil si nu beneficiaza de protectie nationala sau comunitara.

Potrivit datelor MADR, dinamica inregistrarii produselor traditionale a crescut semnificativ in ultimii cinci ani, numarul acestora dublandu-se sau chiar triplandu-se in decursul unui singur an. Daca in 2005 au fost inregistrate la MADR 280 de produse, numai in anul 2011, numarul acestora a explodat pana la 1.050.

La finele lui 2013, Romania avea atestate 4.400 de produse traditionale si era, probabil, tara cu cel mai mare numar de produse atestate din Uniunea Europeana.

Singurul produs traditional romanesc care a obtinut certificarea de Indicatie Geografica Protejata (IGP) la nivel european este Magiunul de prune Topoloveni. Aceasta distinctie a fost obtinuta din 7 aprilie 2011.



Poti fi interesat si de