Miniferma de animale exotice, in comuna Floresti

Miniferma de animale exotice, in comuna Floresti


Un iranian care s-a stabilit in judetul Prahova a construit in comuna Floresti o miniferma de animale exotice, o parte dintre ele fiind chiar vedete in videoclipuri ale unor artisti autohtoni, anunta Agerpres. Reza Taheri, sau Sebi, cum ii spun apropiatii, locuieste de peste 20 de ani in Romania.

capra1Un iranian care s-a stabilit in judetul Prahova a construit in comuna Floresti o miniferma de animale exotice, o parte dintre ele fiind chiar vedete in videoclipuri ale unor artisti autohtoni, anunta Agerpres. Reza Taheri, sau Sebi, cum ii spun apropiatii, locuieste de peste 20 de ani in Romania.
"Vrajit" de o frumoasa romanca, iranianul s-a stabilit in judetul Prahova, unde a pus bazele unei mici ferme in care creste animale exotice. "Baietii din Bucuresti spun ca cine a baut din Dambovita nu mai pleaca, dar eu spun ca unde te insori, acolo ramai", marturiseste Sebi.Mai mult de jumatate din viata sa a petrecut-o in Romania, astfel ca, in povestirile sale se refera la Romania ca la tara sa, considerandu-se de-al locului.

Sebi este inginer in constructii, insa pasiunea sa pentru animale a fost mai mare decat dorinta de a profesa in domeniul respectiv, astfel ca si-a facut o mica ferma. Porci vietnamezi, serpi de dimensiuni mari care au fost folositi de vedete autohtone la realizarea unor videoclipuri, iepuri uriasi din rasele marele belgian si marele german, capre alpine franceze, gaini de rasa, lebede, oi cameruneze si chiar maimute, toate se afla in curtea iranianului."Nu ma numesc fermier pentru ca, la mine, in afara de hobby, este ceva ca un motor de promovare. Am adus aici tot ce am vazut prin Europa, iar asta inseamna efort, munca, bani si sacrificiu", spune iranianul.
Nu este insa singur pe acest drum. Familia sa, respectiv sotia si copiii, il sustin pe deplin, nu doar moral, ci si practic.

Sotia sa, de profesie stomatolog, nu mai practica aceasta meserie. Nu regreta ca a renuntat la propria sa pasiune, pentru ca, afirma ea, face totul cu dragoste.

"Copiii sunt la fel de pasionati si de activi in pasiunea asta si sacrifica si timpul de televizor sau mall-uri pentru ferma", spune, cu mandrie in glas, iranianul.De altfel, copiii sunt cei care l-au impulsionat sa o ia de la capat dupa ce, in vara anului trecut, munca lor a fost transformata in scrum. Un scurtcircuit a fost suficient pentru ca o hala de o mie de metri patrati in care se aflau sute de animale exotice sa fie distrusa, animalele murind in incendiu, iar pagubele fiind de peste 100.000 de euro.

Dupa nefericitul eveniment, Sebi a vrut sa renunte la ferma. Copiii sai, atinsi de acelasi "microb", au fost cei care l-au impulsionat si nu l-au lasat sa depuna armele, astfel ca iranianul s-a mobilizat si a luat-o de la capat.

Acum, ferma a inceput sa prinda din nou contur. De Paste, a fost asaltat de cereri pentru miei camerunezi, pe care insa nu i-a vandut. Motivul este acela ca, deocamdata, acesti miei nu sunt pentru taiat.
"Cererea este foarte mare pentru miel camerunez si nu am ajuns sa ii sacrificam. In momentul cand vor fi pe pasuni cameruneze, atunci cred eu ca ne permitem sa ii taiem. Momentan, nu", a explicat iranianul.

Pentru a ne convinge ca trebuie sa inmultim aceasta rasa, Sebi precizeaza: carnea este fara colesterol, oaia nu se tunde, nu se mulge si tunde gazonul mai ceva ca masina de tuns iarba.

"Sunt legat sufleteste si mandru de toate. Exact ca un tata care nu poate pune accent si diferenta intre copiii pe care ii are", marturiseste Reza Taheri.



Poti fi interesat si de