UE introduce etichete pentru originea carnii


Uniunea Europeana va introduce miercuri obligativitatea indicarii pe eticheta a tarii de origine a carnii, alta decat carnea de vita, insa criticii au cerut norme si mai dure dupa scandalul carnii de cal, transmite AFP.

carneUniunea Europeana va introduce miercuri obligativitatea indicarii pe eticheta a tarii de origine a carnii, alta decat carnea de vita, insa criticii au cerut norme si mai dure dupa scandalul carnii de cal, transmite AFP.

Noile prevederi pentru carnea de oaie, capra, porc si pui cer mentionarea, pentru consumatorii din UE, a tarilor in care animalele au fost crescute si sacrificate, a precizat Comisia Europeana. Regulile, care se aplica si pentru carnea din tarile care nu sunt membre UE, sunt mai putin stricte decat cele pentru carnea de vita care sunt in vigoare inca din 2002 si cer precizarea locului unde s-au nascut vitele. Executivul comunitar a apreciat ca, in cazul altor animale decat vitele, obligativitatea informarii consumatorilor cu privire la locul unde s-au nascut animalele ar fi presupus costuri disproportionate. 'In practica, volumul transporturilor de vite este semnificativ mai mare decat in cazul porcilor, pasarilor, oilor si caprelor', a apreciat Comisia Europeana.

La fel ca si in cazul carnii de vita, produsele procesate nu sunt obligate sa ofere informatii despre originea produsului. Limitele cu privire la etichetarea produselor alimentare au dat nastere la critici din partea Parlamentului European si a consumatorilor, in special dupa scandalul carnii de cal. In luna ianuarie 2013 s-a descoperit ca hamburgerii vanduti in mai multe lanturi de magazine din Marea Britanie si Irlanda contin si carne de cal. Ulterior scandalul s-a extins in mai multe tari din UE, ceea ce a declansat critici din partea consumatorilor si a obligat companiile sa retraga de pe piata aceste produse.

Noi prevederi privind etichetarea carnii au fost adoptate in 2013 urmand a fi introduse de la 1 aprilie 2015. Un exportator net de carne, Uniunea Europeana produce anual 45 milioane tone de carne, dintre care 23 milioane tone de carne de porc, 13,4 milioane tone de carne de pasare, 7,7 milioane tone de carne de vita si 900.000 tone decarne de oaie si capra.



Poti fi interesat si de