Agroland ataca o nisa de piata cu un mare potential: Puiul Rustic

Agroland ataca o nisa de piata cu un mare potential: Puiul Rustic


Dupa ce ani la randul a vandut pui de o zi si inputuri pentru fermieri, Horia Cardos, fondatorul celei mai mari retele de magazine agricole din Romania Agroland, a trecut in acest an la o noua etapa. Agroland a intrat in retail cu Puiul Rustic, un proiect marca proprie de tip joint-venture antreprenorial in care puii sunt crescuti dupa modelul Label Rouge din Franta. Noua linie de business ar urma sa ii aduca afaceri de trei milioane de euro, in 2015, dar si o cota de piata de 1% in urmatorii trei ani.

agrolandDupa ce ani la randul a vandut pui de o zi si inputuri pentru fermieri, Horia Cardos, fondatorul celei mai mari retele de magazine agricole din Romania Agroland, a trecut in acest an la o noua etapa. Agroland a intrat in retail cu Puiul Rustic, un proiect marca proprie de tip joint-venture antreprenorial in care puii sunt crescuti dupa modelul Label Rouge din Franta. Noua linie de business ar urma sa ii aduca afaceri de trei milioane de euro, in 2015, dar si o cota de piata de 1% in urmatorii trei ani.

Romania este a doua tara dupa Franta, unde Puiul Rustic si-a facut aparitia pe rafturi, povesteste Horia Cardos. De altfel, de la fermierii francezi s-a si inspirat cand a conceput planul de afaceri, mai ales ca in Hexagon acest segment ocupa circa 30% din piata, ceea ce corespunde unor efective anuale de aproximativ 100 milioane de pasari. Ideea i-a venit insa in Romania, dupa ce a vazut cum procedeaza clientii celor 250 de magazine Agroland, care cresc pasari pentru autoconsum, dar si pentru cunoscuti sau prieteni.

Pe de alta parte, Horia Cardos recunoaste si faptul ca reteaua de magazine este un business foarte sezonier, in conditiile in care in perioada noiembrie - ianuarie veniturile scad semnificativ. Intentia sa este de a pune pe picioare o afacere care sa functioneze tot timpul anului si care sa valorifice la nivel superior puii, utilajele si echipamentele puse la dispozitia fermierilor. Cu alte cuvinte, sa devina business-ul de baza al Agroland.

Ideea mi-a venit de la clientii nostri mai intreprinzatori care pur si simplu s-au apucat sa creasca mai multe pasari decat aveau nevoie pentru autoconsum. Le cresteau, le sacrificau in gospodarie si le vindeau cunoscutilor si prietenilor. In acest sistem functioneaza aproape fiecare magazin, care are 2-3-4 mici crescatori, ei sunt limitati totusi de numarul de cunostinte, de modul neformal in care sacrifica sau ajung pe piata aceste pasari, afirma Horia Cardos.

Activitatea acestor crescatori mici l-a facut insa sa traga doua concluzii: pe de o parte, exista piata pentru produse de calitate obtinute in mod neindustrial, iar pe de alta, sunt destui oameni dispusi sa munceasca in zonele rurale. Tocmai de aceea, fondatorul Agroland s-a gandit sa integreze si sa sustina amandoua capete ale acestui sistem, care pana la urma nici nu este o noutate. El se practica peste tot in lume, ba chiar exista si in Romania, prin anii 60, inainte de aparitia marilor avicole. Pe vremea aceea, erau asa numitii mandatari, care primeau puii de o zi si furajele, iar la sfarsit livrau pasarile.

Practic, in acest moment, Agroland furnizeaza fermierilor care sunt dispusi sa intre in program pasarile, furajele, precum si asistent a sanitar-veterinara. Pasarile raman proprietatea Agroland pe tot parcursul ciclului de crestere, iar la sfarsitul acestuia, dupa 9 saptamani le luam de la ferma, le ducem la abator, le cantarim si platim prestatia fermierului. Aici s-a si incheiat treaba fermierului pentru un ciclu. Mai departe, luam produsele de la abator, care presteaza servicii pentru noi, si le livram retailerilor cu care avem contracte, povesteste Horia Cardos, care adauga faptul ca este foarte important ca pasarile sa fie crescute dupa standardele impuse de Agroland.

Pentru fondatorul Agroland, cel mai important este insa sa gaseasca oamenii potriviti, si nu oameni care viseaza. Ca sa poata sa intre in sistem, fermierii trebuie sa indeplineasca o serie de conditii. In primul rand, sa detina un adapost cu o suprafata cuprinsa intre 200 si 400 mp , izolat si autorizat sanitar veterinar pentru cresterea pasarilor, dar si un teren in jurul halei cu vegetatie (minim 0,5 mp/pui, recomandat 1 mp/pui). Densitatea puilor este de maximum 11 pui/mp in interiorul halei, de exemplu, la o hala de 400 mp se vor creste maximum 4.400 pasari pana la varsta de 4 saptamani, urmand ca pentru restul de 5 saptamani sa fie nevoie de o suprafata de 2.500-3.000 mp de teren in exterior. Costurile de echipare ale unei astfel de hale se ridica la aproximativ 7.000 euro fara TVA, ele fiind sustinute de Agroland. Fermierul poate sa plateasca un avans de 30%, iar diferenta pe parcursul anului, din banii obtinuti din prestarile serviciilor de crestere.

Compania din Timisoara mai asigura puii, furajele, aditivii (nutrisure), vaccinurile obligatorii, alaturi de asistenta sanitar veterinara. In ce priveste fermierii care nu au un adapost construit, acestia vor intra in cea de-a doua parte a programului, ei urmand sa fie ajutati sa acceseze programele europene de finantare.

Un crescator poate sa aiba maximum patru adaposturi in ferma, aceasta fiind si o masura de contracarare a riscului aparitiei gripei aviare. De altfel, sistemul Agroland prevede ca fermele sa nu fie amplasate la distante mai mici de 15 km una de alta, astfel incat in cazul aparitiei bolii, fiind afectata o singura unitate, pierderile sa fie cat mai mici.

Uleiuri esentiale naturale in loc de antibiotice

Pasarile crescute in sistemul free range au un nivel de bunastare mai ridicat, comparativ cu cele din sistemul industrial, declara Horia Cardos. Ele sunt crescute in adapost inchis, pana la varsta de patru saptamani, dupa care inca cinci saptamani in aer liber, urmand ca la varsta de 63 de zile sa fie preluate de Agroland in vederea abatorizarii.

Puii de o zi sunt din rasele Mixt Special si Kabir, fiind special alesi pentru acest program, deoarece sunt foarte rezistenti la cresterea in aer liber. Penele sunt colorate, pieptul este mai ascutit decat la broileri (puii albi de carne), iar cresterea fiind mai lenta si calitatea carnii este incomparabil mai buna, daca se folosesc furajele potrivite, afirma Horia Cardos. Daca in fermele industriale un pui broiler ajunge la o greutate de 2,5 kg in 35 de zile cu furaj superintensiv, in fermele Agroland aceeasi greutate se atinge in 63 de zile, cu un furaj semiintensiv, sustine Horia Cardos. Puii sunt crescuti in adaposturi bine ventilate si incalzite, iluminatul fiind natural. O noutate pentru Romania este si faptul ca in loc de antibiotice se aplica, asa cum se intampla in Franta si tarile nordice, administrarea uleiurilor esentiale naturale. Furajele sunt livrate exclusiv de catre Agroland, ele avand o compozitie speciala, pe baza de cereale.

In ultima saptamana a ciclului de crestere se administreaza exclusiv porumb si lucerna. Proiectul a fost lansat, anul trecut, in luna decembrie fiind populata prima ferma in localitatea Berzovia, judetul Caras-Severin. Cateva luni mai tarziu (n.red. 12 februarie) au ajuns in retail, in retelele Cora si Carrefour, primele pasari, comercializate sub
brandul Puiul Rustic.

Fata de puii crescuti in sistem industrial, costurile vor fi mai mari cu circa 80%, pretul la raft urmand sa fie dublu fata de cea mai mica oferta de pe piata, adica undeva la 20 de lei pe kilogram de carne, sustine Horia Cardos.

Chiar si asa, antreprenorul nu duce lipsa de cerere din partea marilor retele in ciuda faptului ca in ceea ce il priveste nu este vorba de cantitati foarte mari, ci mai mult de diversitate. Consumatorul va putea gasi pe raft nu doar puiul standard, ci si pe cel crescut in sistem free range, dar si alte specii de pasari rate, bibilici, gaste sau curcani si inca chiar in curand daca programul evolueaza conform planurilor. Pe de alta parte, segmentul de piata vizat de Agroland nu este inca acoperit de marii producatori, chiar daca tentativele acestora de a intra pe aceasta nisa nu au lipsit.

Dupa ferma de la Berzovia, au intrat in program si alte cateva unitati de crestere a puilor, printre care se numara si ferme proprii in judetele Timis si Caras-Severin, pasarile urmand sa fie sacrificate la abatorul din Bocsa.

Intr-o prima faza, Horia Cardos are in vedere dezvoltarea retelei pana la 80-100 fermieri la nivelul intregii tari. Agroland cauta, in general, fermieri tineri si pentru ca programul se va intinde pe termen lung care dispun de adaposturi, dar si pentru ca este ceva mai dificil de lucrat cu fermierii cu experienta, care vin cu obiceiuri capatate in timp.

Planurile de dezvoltare pentru acest an prevad atingerea unui numar total de 350.000 de pasari, urmand ca in urmatorii doi ani efectivele sa se mareasca pana la 1,8 milioane de capete, ceea ce reprezinta 1% din piata de pasari din Romania, respectiv 10% din cifra de afaceri a Agroland. In 2014, compania a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 20 milioane de euro, in timp ce estimarile pentru acest an prevad o crestere medie de 20%.

Probabil, in iunie 2017 o sa reusim sa ajungem la cele 1,8 milioane de pasari capacitate anuala, cat este tinta noastra. Este mult de lucru pana atunci si sunt necesare investitii importante. Daca ar fi sa construim de la zero aceasta capacitate ar insemna o investitie de circa 4-4,5 milioane de euro, din partea noastra si a fermierilor, daca vorbim de greenfield. Exista, insa, o sumedenie de adaposturi peste tot in tara, care pot fi folosite. In urmatorii doi ani efortul financiar din partea noastra se va ridica la circa doua milioane de euro, a precizat Horia Cardos.

Numai pentru achizitia si dotarea primelor ferme de mici dimensiuni cu linii automate de hranire si adapare, furnizate de Agroland, este necesara o suma de 400.000 de euro.

Cat despre veniturile care pot fi obtinute de fermieri, acestea sunt estimate la aproximativ 40 euro/mp de adapost/an, in conditiile in care se cresc 4,5 serii de pui de la o zi pe an sau 7 serii de pui de la 3 saptamani pe an. La un adapost de 400 mp venitul fermierului se ridica la aproximativ 16.000 euro brut pe an, reprezentand plata pentru cresterea pasarilor si pentru utilitati: curent, gaz etc. In cazul fermierilor care trebuie sa construiasca adapostul, amortizarea investitiei se va face in cinci-sase ani, declara Horia Cardos. Spre comparatie, in Franta, venitul este de 55 euro/mp, in conditiile in care costurile sunt mult mai mari, iar in general cheltuielile reprezinta
o treime din venituri.

Horia Cardos spune ca nu se asteapta ca noua afacere sa-i aduca profit chiar din primul an, motiv pentru care si-a bugetat pierderi. Spera, insa, ca din 2016, ea sa devina rentabila. In acelasi timp, nu va fi neglijata, insa, nici extinderea retelei de magazine agricole, care ar urma sa ajunga anul viitor la circa 300 de unitati, fata de 250, in prezent. Pe lista ultimelor noutati se numara si deschiderea unei divizii de vanzari directe catre ferme, intentia Agroland fiind sa devina unul dintre principalii furnizori de premixuri sau de alte produse catre fermieri pe segmentul zootehnic.

Articol preluat din editia 40 a revistei INDUSTRIA CARNII.RO.



Poti fi interesat si de