Masura infrastructurii din mediul rural, lansata in septembrie

Masura infrastructurii din mediul rural, lansata in septembrie


Ministerul Agriculturii a deschis pana in prezent principalele 10 masuri din noul Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR), cu finantari de peste 900 de milioane de euro, iar la inceputul lunii septembrie va fi lansata sI masura dedicata infrastructurii din mediul rural, a declarat pentru Agerpres ministrul de resort, Daniel Constantin.

dan ctinMinisterul Agriculturii a deschis pana in prezent principalele 10 masuri din noul Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR), cu finantari de peste 900 de milioane de euro, iar la inceputul lunii septembrie va fi lansata sI masura dedicata infrastructurii din mediul rural, a declarat pentru Agerpres ministrul de resort, Daniel Constantin.

Suntem, cred, primul minister care a reusit sa deschida aproape toate masurile din noul Program National de Dezvoltare Rurala. Pana in momentul de fata avem 900 de milioane de euro pe 10 masuri care au fost deschise din PNDR 2014-2020, respectiv masurile de investitii, procesare, partea de pomi-cultura, tinerii fermieri, fermele mici, irigatii, investitii non-agricole. Mai avem insa o provocare la inceputul lunii septembrie vizavi de infrastructura din mediul rural si unde asteptam ca si primariile sa depuna proiecte. Practic, avem stabilita strategia pe urmatorii 6 ani si nu mai poate fi modificata, a subliniat ministrul Agriculturii.

Noul PNDR 2014-2020 destinat dezvoltarii agriculturii cuprinde 14 masuri de finantare si fonduri totale de 9,363 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezinta fondurile europene, iar 1,347 miliarde de euro contributia nationala. SubMasura 7.2 Investitii in infrastructura de baza areo alocare totala PNDR pentru 7 ani de 1,103 miliarde de euro, din care 935.505.962 euro din fonduri europene si 167.730.716 euro de la bugetul de stat.

Potrivit sefului MADR, masurile care efectiv mai trebuie deschise pe noul program sunt cele de agromediu, care insa se deschid in mod automat, infrastructura in mediul rural, partea de cooperare si cea de silvo-mediu. In vederea promovarii noului Program, ministrul Agriculturii a insotit Caravana PNDR 2014-2020 in sase judete din tara, iar discutiile cu potentialii beneficiari si cu fermierii au avut loc in 24 de comune din aceste judete.

Potentialii beneficiari ai fondurilor europene au fost informati in cadrul intalnirilor din teritoriu despre simplificarile aduse noului program, despre sistemul online si in mod continuu de depunere de proiecte, despre partea de achizitii cu beneficii si simplificari atat pentru sectorul public cat si pentru cel privat, precum si despre avize, care nu mai sunt necesare la depunerea proiectului ci doar la momentul in care semneaza contractul de finantare.



Poti fi interesat si de