Retailerii ataca modificarea Legii supermarketurilor

Retailerii ataca modificarea Legii supermarketurilor


Legea privind comercializarea produselor alimentare, promulgata luni de presedintele Klaus Iohannis restrange libertatea consumatorilor de a alege cele mai bune produse la preturi competitive, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR), remis AGERPRES.

retaileri modificareLegea privind comercializarea produselor alimentare, promulgata luni de presedintele Klaus Iohannis restrange libertatea consumatorilor de a alege cele mai bune produse la preturi competitive, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR), remis AGERPRES.

AMRCR considera ca aceasta lege este indreptata impotriva marilor retele comerciale si, in pofida celor exprimate public, nu garanteaza sprijin pentru producatorii locali sau produsele romanesti. In schimb restrange libertatea consumatorilor romani de a alege cele mai bune produse la preturi competitive, spun reprezentantii AMRCR.

Conform acestora, de acum inainte, obiectivul principal al oricarui comerciant nu va mai fi satisfacerea clientului, ci respectarea termenilor extrem de restrictivi impusi de lege in ceea ce priveste plata sau serviciile comerciale pentru ca altfel sanctiunea pentru nerespectarea acestora poate merge pana la inchiderea magazinelor.

Marii retaileri sunt obligati, conform comunicatului AMRCR, sa-si reanalizeze politicile comerciale, sa renegocieze contracte in mijlocul desfasurarii acestora, sa renunte la facilitati si servicii oferite pentru promovarea produselor locale, inclusiv cele romanesti si sa se orienteze pentru a gasi modalitati de a sustine un flux financiar imens, impus fara justificare.

AMRCR apreciaza ca toate acestea se vor rasfrange asupra preturilor la raft si vor avea repercursiuni majore si asupra programelor de sustinere a producatorilor locali.

Reprezentantii AMRCR sustin ca aceasta lege este de asemenea impotriva mecanismelor concurentiale si a principiilor dupa care functioneaza piata unica comunitara. Acestia atrag atentia ca acest lucru se intampla la cateva zile dupa anuntul referitor la lansarea unor programe precum 'Romania Competitiva' dar si la putin timp dupa ce in cadrul Consiliului European s-a vorbit despre intarirea Uniunii Europene, in contextul Referendumului referitor la iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.

AMRCR va continua demersurile in cadrul organismelor comunitare pentru analizarea compatibilitatii acestei legi cu normele europene, stiut fiind deja ca la nivelul Comisiei Europene exista in desfasurare o procedura in acest sens.

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care magazinele mari vor fi obligate sa se aprovizioneze cu produse alimentare pe lantul scurt, iar supermarketurile vor functiona in continuare si in weekend.

Potrivit actului normativ, comerciantii persoane juridice autorizate au obligatia ca pentru categoriile carne, oua, fructe, legume, miere de albine, produse lactate si de panificatie sa achizitioneze aceste produse in proportie de cel putin 51% din volum de marfa pe raft, corespunzator fiecarei categorii de produse, provenite din lantul scurt de aprovizionare.

Legea vizeaza ca exceptie fac comerciantii cu o cifra de afacere de pana la 2 milioane de euro, echivalenta in lei. Metodologia de desfasurare a actiunilor privind lantul scurt de aprovizionare va fi aproba prin hotarare de Guvern.



Poti fi interesat si de