Bucharest Food Expo 2023, cea mai impresionanta editie. Un trafic de 25.000 de oameni pasionati de gastronomie si inovatie

Bucharest Food Expo 2023, cea mai impresionanta editie. Un trafic de 25.000 de oameni pasionati de gastronomie si inovatie


Bucharest Food Expo, cea mai importanta expozitie internationala dedicata industriei alimentare din Romania, a fost un real succes anul acesta. Timp de patru zile, Hala Laminor din Bucuresti a fost gazda celor mai bune produse alimentare locale si internationale, a conferintelor ce au tratat tendinte si inovatii in domeniu, a demonstratiilor live si competitiilor pe muchie de cutit.

Cu o suprafata expozitionala ocupata de peste 20.000 de metri patrati la interiorul si exteriorul Halei Laminor si un numar de 120 de expozanti, Bucharest Food Expo a avut privilegiul de a primi in cadrul evenimentului o serie importanta de specialisti din domeniile agroalimentar, horeca si retail, atat din tara, cat si din strainatate.

 

Expozitia internationala Bucharest Food Expo a debutat cu dezbaterea “Romania, de la furca la furculita!”, o foarte buna oportunitate a producatorilor de alimente sa aiba o discutie deschisa cu reprezentantii autoritatilor despre dezvoltarea industriei alimentare romanesti si masurile ce trebuie intreprinse pentru sustinerea acestui sector important pentru economia romaneasca.

 

conf

 

La exteriorul Halei Laminor, in aer liber, pe toata durata celor 4 zile de expozitie, a avut loc Piata de Mici, o zona dedicata gurmanzilor, unde principalul scop a fost promovarea gustului autentic romanesc, realizat a la carte, in randul cat mai multor oameni. La Piata de Mici, vizitatorii au avut posibilitatea sa gaseasca o varietate de mici, pregatiti dupa retete din toata tara, dar si multe alte tipuri de preparate apreciate: carnati de mangalita, pastrama de oaie, coaste marinate de porc, carnati cu carne de vita angus si alte bunatati alese.

 

mici

 

In cadrul Bucharest Food Expo, a avut loc cea de-a doua editie a competitiei Top Chef Macelar, in cadrul careia 4 echipe de macelari profesionisti si-au etalat talentul si iscusinta, acestea fiind: Meat & Bread, Carne si Sare, Carmangeria Ozana si Raitar. Dupa o intrecere apriga a echipelor de macelari, juriul, format din specialisti din Romania si Elvetia, a desemnat si anul acesta Carmangeria Ozana pe primul loc printre macelari, premiul constand intr-un cec in valoare de 5.000 euro. La finalul acestei competitii, organizatorii au avut deosebita placere de a anunta formarea primei echipe nationale de macelari a Romaniei si participarea la prestigiosul concurs World Butchers Challenge ce va avea loc in anul 2025, la Paris.

 

chef

 

O alta competitie importanta organizata pe perioada expozitiei Bucharest Food Expo a atras un numar impresionant de pasionati si profesionisti in arta prepararii de pizza - Campionatul International de Pizza, organizat de Asociatia Pizzarilor Profesionisti din Romania. La aceasta au participat peste 60 de concurenti la 4 categorii: pizza fara gluten, pizza in tava, pizza Napoletana si pizza clasica, atat din Bucuresti, cat si din tara si din strainatate.

Competitia a fost jurizata de 18 specialisti, atat din Romania, cat si din Bulgaria, Italia si Argentina. Castigatorii locurilor I de la fiecare categorie: Pizza clasica, Pizza Napoletana, Pizza fara Gluten, Pizza in Tava,  au concurat si pentru titlul de PIZZA MASTERCHEF 2023, premiu care a fost revendicat de Mihai Babari, care a plecat acasa cu un cuptor profesional de pizza.

 

pizza

 

In cadrul expozitiei, organizatorii Grill Fest au anuntat datele si locatia pentru editia 2, cea din 2024. Cea mai noua experienta de barbecue si muzica va avea loc intre 10-12 mai, la Lagoo Snagov, o locatie luxurianta, langa Bucuresti, pe o intindere de peste 50.000 mp.

 

grill

 

In cele 4 zile de eveniment au fost prezentate cele mai noi tehnologii si inovatii pentru dezvoltarea sustenabila a industriei agroalimentare din Romania, de la linii complete de productie pentru abatorizare, procesare, ambalare, umplere, pana la solutii de productie energie verde cu solutii si sisteme de panouri fotovoltaice.

 

„Bucharest Food Expo 2023 a fost un succes deplin, cu participanti si vizitatori entuziasmati care au adus o energie incredibila la eveniment. Suntem incantati sa vedem cum industria alimentara din Romania este in plina efervescenta si abia asteptam sa continuam aceasta traditie de excelenta si inovatie la editia noastra din 2024 ce va avea loc tot in cadrul centrului expozitional Hala Laminor”, a declarat Eugen Capra, CEO Bucharest Food Expo & CARNEXPO.

 

Despre Bucharest Food Expo:

Bucharest Food Expo este cea mai mare expozitie dedicata sectorului de alimente si bauturi din Romania, aducand impreuna producatori locali si internationali, bucatari talentati si experti in domeniul culinar pentru a promova diversitatea gastronomica si calitatea produselor alimentare din Romania. Urmatoarea editie a expozitiei internationale Bucharest Food Expo va fi organizata in perioada 26-29 septembrie 2024, in cadrul centrului expozitional Hala Laminor, Bucuresti.

 



Poti fi interesat si de