Retailul alimentar din Romania ar putea depasi 108 miliarde de lei in 2022

Retailul alimentar din Romania ar putea depasi 108 miliarde de lei in 2022


Potrivit unei analize realizata de KeysFin & RetailZoom, tetailul alimentar din Romania ar putea depasi 108 miliarde de lei in 2022 pe fondul avansului consumului, dar mai ales al accentuarii presiunilor inflationiste.

'Cifra de afaceri a retailului alimentar a crescut cu aproape 11,7% fata de 2020 si a fost cu 48% peste nivelul din 2017, la 93 de miliarde de lei in 2021. Pentru 2022 analistii estimeaza apropierea de pragul de 108 miliarde de lei pe fondul avansului consumului, dar mai ales al accentuarii presiunilor inflationiste', se arata in analiza citata.

 

Comertul local a inregistrat descrestere din punct de vedere numeric in ultimii ani, dar a consolidat bune reprezentari si ponderi semnificative ale vanzarilor prin retelele si magazinele independente mari, regionale. Contributia acestui canal de retail aduce o pondere semnificativa la nivel national, de aproximativ 10% din totalul vanzarilor de retail alimentar national.

 

'Ne-am obisnuit sa numim comerciantii locali - retail traditional, iar abordarea noastra de segmentare a acestui canal propune doua tipuri de afaceri: pe de o parte lanturile de magazine locale ce concureaza direct cu jucatorii internationali, cu lanturile mari de retail, iar pe de alta parte magazinele mici, majoritatea independente, ce asigura acces de proximitate pentru cumparaturi zilnice, populatiei din toate zonele tarii', a declarat Bogdana Gheorghe, director general al companiei RetailZoom.

 

Comertul local reprezentat de retelele si supermarketurile locale numite Local Key Accounts (LKA) construiesc un retail de proximitate ce concureaza din ce in ce mai serios retelele internationale de retail. Numeric, acest univers este reprezentat de peste 400 de firme la nivel national, ce fac management pentru aproximativ 2.040 de magazine. Comertul local reprezentat de magazinele mici, traditionale este mult mai larg, avand 31.600 de companii la nivel national ce opereaza aproximativ 42.000 de puncte de vanzare, incluzand toate tipurile de magazine - profil alimentar, universal, cu (zone de) vanzare specializata, potrivit analistilor KeysFin & RetailZoom.

 

Conform monitorizarilor RetailZoom, vanzarile magazinelor de tip LKA au inregistrat in 2022 o crestere valorica de 11,6% fata de 2021, nivel aflat sub valoarea medie a inflatiei - aspect regasit si in descresterea usoara a vanzarilor in bucati, de -1,6% versus 2021. Chiar daca performanta vanzarilor din comertul local a fost inferioara comertului international din Romania pentru 2022 (+17,2% versus 2021), retelele locale isi consolideaza pozitia in retail printr-un profil accentuat de proximitate - specific nu doar prin topul produselor din cosul de cumparaturi, cat si prin sortimentul local ori regional.

 

In ceea ce priveste cosul de cumparaturi alimentar din magazinele comertului local, desi acesta este relativ similar cu cel din magazinele comertului organizat de retelele internationale, prezinta cateva diferente notabile in topul categoriilor de produse vandute - oferindu-i acestuia un profil accentuat de proximitate.

 

'Intre similaritatile din top 20 de categorii de produse gasim carnea cruda (proaspata si congelata), berea, bauturile racoritoare, cafeaua, apa imbuteliata, laptele & iaurturile, vinul - categorii ce se afla in topul alegerilor in ambele canale de retail. In comertul local, insa, intre prioritatile din cosul de cumparaturi se afla intr-o pozitie superioara mezelurile si branza cu greutate variabila, painea preambalata, alunele & semintele, chipsurile. In partea de diferentiere pentru comertul modern IKA, uleiul, branza preambalata, ouale si zaharul sunt in pozitii superioare, aratand preferinta cumparatorilor pentru ofertele pe care le regasesc in acest canal' , se arata in studiul KeysFin & RetailZoom intitulat 'Evolutia retailului alimentar din Romania, nivel record in 2022'.

 

Pentru produsele nealimentare, dupa top 10 produse similare in comertul local fata de cel international (detergenti de rufe, hartie igienica, deodorant, prosoape de hartie, balsam de rufe, produse de curatenie, sampon, produse pentru igiena intima), alegerile cumparatorilor arata o pozitie superioara in vanzari pentru detergentul de vase si sapun, pentru bureti & lavete si insecticide.

 

Analiza arata ca tipurile de produse ce au crescut cel mai mult in vanzari pe parcursul anului 2022, in retelele locale independente, sunt produsele pentru hrana animalelor de companie, produsele de bacanie si cafeaua & bauturile cu cafea.

 

'Este o premiera pentru piata locala, prin parteneriatul cu RetailZoom am creat primul studiu complet bazat atat pe datele financiare si de localizare a punctelor de lucru ale companiilor, dar si pe date la nivel de categorii de produse, branduri, care surprind dinamica sezoniera a preturilor. Momentul este unul oportun, avand in vedere presiunile inflationiste din prezent, care desi estimam sa se tempereze in acest an, ne asteptam sa ramana semnificative pe termen mediu', a subliniat Diana Florescu, analist KeysFin.

 

Potrivit ultimelor date de la Institutului National de Statistica, indicele preturilor de consum al marfurilor alimentare, care reprezinta aproximativ 33% din cosul de consum al romanilor, a crescut in martie 2023 cu 21,6% fata de aceeasi luna din 2022. Cele mai mari scumpiri anuale, de peste 30% din categoria marfurilor alimentare, au fost la zahar (61%), unt (38%), cartofi (36,5%) si oua, cu 34% peste nivelul din martie 2022.



Poti fi interesat si de