836 milioane lei, impactul reducerii TVA la 5% pentru produsele traditionale

836 milioane lei, impactul reducerii TVA la 5% pentru produsele traditionale


Reducerea la 5% a cotei de TVA pentru produsele bio si traditionale va avea un impact bugetar total de 836 milioane de lei in urmatorii patru ani, scaderile de venituri din TVA fiind cuprinse intre 106 milioane de lei in acest an si 260 milioane de lei in 2022, potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanta de urgenta care prevede aceasta masura.

Pe de alta parte, autoritatile arata, in document, ca o astfel de facilitate va ieftini astfel de alimente de inalta calitate, in conditiile in care pretul acestor produse este mai ridicat, de regula, decat cel al produselor similare.

 

"Se propune reducerea cotei de TVA de la 9% la 5% pentru livrarea alimentelor de inalta valoare calitativa, respectiv produse montane, bio, traditionale, autorizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Livrarea acestor alimente va fi insotita de copia documentului de recunoastere/atestare/certificare eliberat de autoritatea competenta, cu exceptia livrarii efectuate catre consumatorul final. Cetatenii si consumatorii din Romania solicita din ce in ce mai frecvent produse de inalta calitate, ceea ce genereaza o cerere de produse alimentare cu anumite caracteristici identificabile, care sunt obtinute din materii prime de cea mai buna calitate, cu proprietati organoleptice superioare, fara aditivi alimentari in compozitie", precizeaza initiatorii proiectului de act normativ.

 

Acestia citeaza Raportul elaborat in comun de Comisia Europeana si de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (State of Health in the EU) pentru anul 2018, potrivit caruia Romania are a doua cea mai mare rata a mortalitatii din UE, dupa Bulgaria, de 1.530 decese la 100.000 locuitori, fata de o medie UE de 1.036 cazuri. Cea mai frecventa cauza de deces o reprezinta bolile sistemului circulator (cardiovasculare, cerebrovasculare).

 

De asemenea, ratele de obezitate in Romania sunt in crestere: 9,1% dintre adulti au fost obezi in 2014, comparativ cu 7,9% in 2008, in timp ce ratele in randul copiilor s-au dublat in ultimul deceniu, media la nivel european fiind 6%.

 

"Avand in vedere aceste statistici ingrijoratoare, este necesar sa fie luate in regim de urgenta masuri la nivel national pentru incurajarea consumului de alimente de inalta valoare calitativa. In Romania exista cadru legislativ national care reglementeaza incadrarea unor alimente in anumite categorii considerate de inalta valoare calitativa, respectiv produse montane, bio, traditionale, autorizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Aceste produse se diferentiaza de produsele similare de pe piata prin faptul ca indeplinesc conditii concrete de autorizare cu privire la modul in care au fost produse, materiile prime utilizate si lipsa aditivilor, etc", se mai arata in nota de fundamentare.

 

Potrivit sursei citate, printre principalele directii de actiune stabilite in cadrul Conferintei Ministeriale Europene a Organizatiei Mondiale a Sanatatii despre Nutritie si Boli Netransmisibile in contextul Sanatatii 2020, ce a avut loc la Viena in perioada 4 - 5 iulie 2013, figureaza si reducerea comercializarii alimentelor bogate in grasimi, zahar si sare in randul copiilor, incurajarea alegerii de alimente mai sanatoase prin etichetarea, costurile si reformularea produselor, promovarea beneficiilor alimentatiei sanatoase in timpul vietii, mai ales pentru populatiile cele mai vulnerabile.

 

In prezent, potrivit prevederilor Codului fiscal, se aplica cota redusa de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor, inclusiv bauturi, cu exceptia bauturilor alcoolice, destinate consumului uman si animal, animale si pasari vii din specii domestice, seminte, plante si ingrediente utilizate in prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau inlocui alimentele.

 

Asociatiile producatorilor de produse bio, traditionale si de promovare a alimentului romanesc au anuntat, recent, ca au semnat un acord pentru reducerea cotei de TVA de la 9% la 5%, aceasta fiind o masura benefica pentru oprirea depopularii satelor romanesti, dar si in favoarea productiei, consumului si accesului unei categorii mai mari de consumatori la produse agroalimentare romanesti de calitate.



Poti fi interesat si de