Aquila afişează un profit în scădere cu 45% pentru 2025 şi venituri în creştere cu 18%
Marti, 03 Martie 2026
Marti, 03 Martie 2026
Conform unui comunicat al Aquila, rezultatul a fost influenţat în principal de aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri în România, care a dus rata efectivă de impozitare la 43%, precum şi de creşterea cheltuielilor operaţionale şi de impactul diferenţelor de curs valutar.
Rezultatele financiare mai arată că EBITDA a crescut cu 5%, până la aproximativ 185 milioane de lei.
Cele patru companii achiziţionate în ultimii trei ani, Romtec-Europa SRL, Parmafood Group Distribution SRL, Parmafood Trading SRL, şi KITAX Kft, au contribuit cu aproximativ 7% în total venituri.
"De la listare, am direcţionat capitalul atras către dezvoltare sustenabilă, prin achiziţii strategice, modernizare şi creştere organică. Cele patru tranzacţii finalizate ne-au extins semnificativ portofoliul şi prezenţa regională, generând sinergii operaţionale şi comerciale vizibile. Rezultatele preliminare pentru 2025 indică venituri record şi consolidare operaţională, într-un context fiscal şi macroeconomic dificil, care a pus presiune asupra profitabilităţii nete. Achiziţia KITAX şi intrarea pe piaţa din Ungaria, a doua piaţă externă a Grupului, după Republica Moldova, a consolidat prezenţa noastră regională. În ultimii patru ani, am investit peste 30 de milioane de euro în extinderea flotei, automatizare şi digitalizare", a declarat Cătălin Vasile, CEO Aquila, citat în comunicat.
Segmentul de distribuţie, care generează 95% din veniturile totale, a înregistrat o creştere de 19%, susţinută în principal de avansul organic al canalelor de retail tradiţional (+36%) şi HoReCa (+18%). Veniturile din segmentul de logistică au crescut cu 16%, la 112 milioane de lei, creştere provenită din indexarea tarifelor logistice şi a dezvoltării de noi proiecte. Segmentul de afaceri transport a înregistrat o uşoară scădere de 3%.
Veniturile aferente brandurilor proprii pe toate categoriile (alimentare şi nealimentare) au înregistrat o creştere de 16% a vânzărilor în 2025, până la aproximativ 148 milioane de lei. Marja brută din vânzarea mărfurilor s-a menţinut la 20%.
Cheltuielile operaţionale înainte de amortizare au crescut cu 98 milioane lei, ca urmare a creşterii numărului de angajaţi cu 13% şi a consolidării noilor companii achiziţionate.
Aquila este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul distribuţiei de bunuri de larg consum din România şi regiune, având un model de afaceri integrat care acoperă distribuţia, logistica, transportul pe multiple categorii de temperatură de produse alimentare sau nealimentare, precum şi activităţi de producţie.
Cu o prezenţă extinsă în Republica Moldova şi Ungaria, compania are 3.500 de angajaţi, inclusiv 5% străini. Compania asigură disponibilitatea unei game largi de produse în peste 72.000 de puncte de desfacere, inclusiv magazine tradiţionale, reţele moderne de retail şi platforme online.
Portofoliul companiei este format din peste 15.000 de produse şi include şi mărcile proprii precum Gradena, LaMasă şi JetXpert.
Fondată în 1994 de antreprenorii Alin Adrian Dociu şi Constantin Cătălin Vasile, Aquila a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în noiembrie 2021. Acţiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti şi în indicii MSCI Frontier şi MSCI România.

"Există soluţii pentru ca fermierii să achiziţioneze motorină cu 4 - 4,5 lei/litru. Propun Minist...
"În şedinţa de Guvern din data de 12 martie 2026 a fost aprobată o Hotărâre ce modifi...
Dintre aceştia, patru au fost găsiţi morţi în fondurile de vânătoare, iar doi mistreţ...
