Buzău: Animale sacrificate într-o comună ca urmare a unui focar de pestă porcină
Marti, 14 Octombrie 2025
Marti, 14 Octombrie 2025
Potrivit DSVSA Buzău, focarul a fost declarat în comuna Zărneşti.
"Este un focar de pestă porcină africană în localitatea Zărneşti, a fost declarat în acest weekend, trei porci au fost sacrificaţi într-o gospodărie. Ancheta este în curs", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Onoriu Ţăranu.
Inspectorii sanitar veterinari au dispus la nivelul localităţii măsuri de siguranţă, între ele fiind interzicerea mişcării animalelor şi continuarea monitorizării focarului.
"S-a dispus dezinfecţie, uciderea porcilor şi apoi interzicerea circulaţiei animalelor pe o anumită distanţă, instituirea unor zone de protecţie, de supraveghere", a precizat sursa citată.
La nivelul judeţului Buzău, informează reprezentanţii instituţiei, evoluează trei focare de pestă porcină africană.

'Garantarea unei trasabilităţi riguroase a animalelor este o cale prin care putem redeschide pieţ...
Verificările efectuate de inspectorii veterinari în cele două focare din județul Constanța ...
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat joi două decizii ale Comisiei, cu actualizarea mă...
