Crescătorii de ovine şi caprine ar putea primi până la 50.000 de euro pentru investiţii în biosecuritate
Luni, 21 Septembrie 2026
Luni, 21 Septembrie 2026
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, sprijinul se adresează crescătorilor de ovine şi caprine care deţin exploataţii înregistrate cu cod ANSVSA şi efective de minimum 150 de capete, iar intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Bugetul propus pentru viitoarea sesiune este de 9 milioane de euro, iar depunerea proiectelor va fi permisă până la atingerea unui plafon de 300% din alocarea disponibilă, notează sursa citată.
'Protejarea fermelor de ovine şi caprine în faţa riscurilor sanitare este o prioritate. Prin DR-21, susţinem investiţii concrete în biosecuritate, care îi ajută pe crescători să prevină apariţia şi răspândirea bolilor şi să îşi protejeze efectivele. Este prima formă de sprijin dintre cele discutate cu asociaţiile de crescători, pentru care avem deja acordul Comisiei Europene şi care este pregătită pentru lansare. Am prevăzut un mecanism simplificat de selecţie, astfel încât fondurile să poată fi accesate rapid, iar investiţiile să fie realizate într-un timp cât mai scurt', a declarat viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, citat în comunicat.
Ghidul a fost elaborat în urma modificării Planului Strategic PAC 2023-2027, transmisă Comisiei Europene, iar finanţarea va fi destinată investiţiilor necesare prevenirii apariţiei şi răspândirii pestei micilor rumegătoare şi a variolei ovine şi caprine.
Printre cheltuielile care vor putea fi decontate se numără cele pentru echipamente şi instalaţii de decontaminare, dezinfecţie şi dezinsecţie a mijloacelor de transport, personalului, suprafeţelor şi aerului, precum şi pentru instalaţii şi echipamente necesare înfiinţării sau modernizării filtrului sanitar-veterinar.
De asemenea, vor putea fi finanţate garduri de protecţie şi delimitare şi instalaţiile necesare montării şi demontării acestora, sisteme pentru delimitarea, izolarea sau carantinarea animalelor, precum şi sisteme pentru controlul accesului în exploataţie.
Noua intervenţie vizează sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor, afectat de restricţiile impuse exportului de animale, şi are ca obiectiv consolidarea măsurilor de biosecuritate la nivelul fermelor.

'Continuăm demersurile diplomatice pentru adoptarea următoarelor decizii necesare reluării export...
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în şedinţa Guve...
Conform sursei citate, finanţarea poate fi solicitată de mai multe categorii de fermieri, î...
