MARCEL, de la brand recunoscut pe piata de carne, la promoter al produselor romanesti

MARCEL, de la brand recunoscut pe piata de carne, la promoter al produselor romanesti


Marcel Iacob, omul care si-a pus amprenta asupra produselor procesate din carne, prezente pe piata sub brand-ul MARCEL, a initiat o campanie a produselor locale, asa cum ar fi usturoiul de Rachiteni, unul dintre ingredientele de baza in pregatirea unui gratar autentic romanesc, precum si al produselor de marca, ce fac parte din zestrea culturii gastronomice moldovenesti.

MARCEL este una dintre cele mai importante companii din sectorul agroalimentar romanesc, o companie inovatoare si specializata in produse traditionale, fabricate dupa retete din bucataria clasica moldoveneasca: pucelus de lapte, chisca moldoveneasca –produs recunoscut national cu atestat de produs traditional- tochitura moldoveneasca, carnati bine mestesugiti si impletiti de mainile neobosite ale oamenilor, in a caror compozitie lesne deslusesti ingrediente locale, precum usturoiul de Rachiteni sau busuiocul, customizate pentru restaurantele din tara, dar si de peste mari si tari.

 

“Avem radacini solide si o puternica orientare spre viitor: aceste atribute determina compania sa iasa in evidenta pe piata. Cu pasiune si experienta , echipa noastra de profesionisti ofera propuneri gastronomice inovatoare si lucreaza in fiecare zi pentru a se asigura ca la consumatori ajung produse speciale, proaspete si sigure”, spune Marcel Iacob, presedintele companiei.

 

In vara acestui an, produsele din carne de porc iesite din fabrica MARCEL au fost supuse unui test de foc, atat la propriu, cat si la figurat, sub mana a doi Chefi de renume din peisajul gastronomic autohton: Orlando Zaharia si Iulian Olaru.

 

Bineinteles, cei doi au transpus modelul sustenabil si autentic al produselor intr-o demonstratie culinara de exceptie, folosind de la usturoiul de Rachiteni, ceapa produsa in imprejurimi si ierburile aromatice din gradina pentru a da savoare unei porchetta, realizata de aceasta data in cel mai pur stil moldovenesc.

 

Alaturi de porchetta pregatita la grill pe gratar rece, doi purcelusi de lapte marinati in usturoi de Rachiteni au luat calea jarului intr-un adevarat tur de forta al demonstratiei cu produse ,,made in Rachiteni”.

 

Intreaga poveste a festinului boieresc pus in practica de cei doi Chefi din echipa CARNEXPO GRILL poate fi vizionata pe canalul Youtube CARNEXPO Grill TV, un proiect menit sa aduca cele mai bune preparate din Romania in atentia consumatorului roman.

 

Mai multe informatii despre business-ul MARCEL se regasesc in editia 73 a revistei INDUSTRIA CARNII.RO.

 



Poti fi interesat si de