Petre Daea anunta introducerea in premiera a masurilor de bunastare pentru taurine

Petre Daea anunta introducerea in premiera a masurilor de bunastare pentru taurine


Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, a declarat ca introducerea, prin Planul National Strategic (PNS) 2023-2027, a masurilor de sprijin de 'bunastare pentru taurine' sunt motivate de faptul ca 'aceasta specie se afla intr-un moment dificil'.

'Este pentru prima data in Romania cand introducem bunastare pentru taurine, fie taurine de carne, fie de lapte. Stim foarte bine ca aceasta specie se afla intr-un moment dificil. Peste tot la noi cunoasteti acest lucru. E o greutate formidabila generata si de seceta pe care am avut-o, pe care ati gestionat-o in primul rand cu buzunarul dumneavoastra, mai putin in aceasta zona, dar si aici taurina, vaca de lapte, acum este dusmanul numar unu al planetei, a devenit principalul poluator. Toate catarile acuzelor sunt intre coarnele vacii, vaca e de vina pentru tot. In conditiile in care stim foarte bine ca ecosistemul trebuie sa ramana intr-o corelatie optima, iar planta fara animal sau terenuri fara animal nu exista. Cum nu poate exista zootehnie fara productie vegetala, cum de altminteri nu poate fi industrie prelucratoare din zootehnie daca n-ai animal. Pai despre ce vorbim aici? Acest ecosistem care, pe de o parte, mentine nuanta biodiversitatii si interesului european si nu numai, trebuie sa il vedem in realitatea lui si in dimensiunea lui pentru a putea mergem mai departe. Si de aceea introducem bunastarea pentru prima data ca forma de sprijin, introducem plata pe lapte si taurina', a declarat Petru Daea, in cadrul conferintei regionale de la Targu Mures a Caravanei Cunoasterii PNS 2023-2027.

 

Ministrul Agriculturii a mai aratat ca momentul dificil pe care il traverseaza zootehnia, generat si de seceta din anumite zone, poate fi depasit prin sustinerea vacilor cu lapte, masurile de bunastare fiind de 100 euro/cap de animal, potrivit Planului National Strategic, aceasta schema de ajutor adaugandu-se subventiilor europene si de stat acordate anterior acestui sector al zootehniei.

 

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a lansat, in luna decembrie, 'Caravana Cunoasterii', o actiune de prezentare la nivel national a Planului National Strategic 2023-2027.

 

In cadrul actiunii 'Caravana Cunoasterii', MADR va organiza Conferinte nationale si regionale, astfel incat fermierilor din tara sa le fie aduse la cunostinta informatiile cuprinse in PNS si sumele pe care le au la dispozitie pentru a le investi in agricultura si dezvoltare rurala.

 

Fermierii romani si agricultura romaneasca vor beneficia de 15,83 miliarde de euro prin Planul National Strategic 2023-2027, care a fost aprobat in 2022 de Comisia Europeana, din care 9,78 de miliarde de euro sunt pe Pilonul I - Plati directe si interventii sectoriale, iar 5,87 miliarde de euro pe Pilonul II - Dezvoltare rurala.

 

'PNS 2023-2027 prevede 89 de interventii, incluzand 51 de interventii prin Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) si 38 de interventii prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR). Mutarea accentului de la conformitate catre rezultate si performanta, cresterea ambitiilor in materie de mediu, cu conditionalitati multe, dar si cu bani pusi in dreptul acestor conditionalitati, care sa poata sa-i sustina pe fermieri, in asa fel incat ei sa isi realizeze ceea ce este obligatoriu de facut pentru a beneficia de fonduri europene si de cele nationale', afirma ministrul Petre Daea in 9 decembrie, la evenimentul de lansare a 'Caravanei Cunoasterii'.

 

PNS 2023-2027 cuprinde instrumente de sprijin finantate atat din FEGA (platile directe si interventii sectoriale - masuri pentru sustinerea pietei), cat si din FEADR (politica de dezvoltare rurala). Planul National Strategic 2023-2027 este un document care contine 1.900 de pagini.



Poti fi interesat si de