Profi atinge pragul de 1.000 de magazine

Profi atinge pragul de 1.000 de magazine


Profi Rom Food, grupul care opereaza reteaua de magazine Profi a ajuns la 1.000 de unitati in Romania, magazinul cu numarul 1.000 fiind deschis recent la Timisoara, in cartierul Giroc.

Profi este primul retailer alimentar care atinge acest nivel de expansiune pe piata locala.

 

Profi a intrat pe piata din Romania in anul 2001, printr-o franciza de retail al carei concept comercial apartinea grupului Louis Delhaize (operatorul retelei de hipermarketuri Cora). Profi era in acea perioada un lant de magazine de discount, model cu care a functionat pana in februarie 2012, cand conceptul a fost schimbat din discounter in supermarket.

 

Consiliul Concurentei a aprobat preluarea lantului Profi de catre Polish Enterprise Fund, in februarie 2010, pentru suma de 66 milioane de euro. In momentul preluarii, Profi detinea 67 magazine, iar in august 2011 ajunsese la 100 de magazine.

 

In noiembrie 2016, Profi a fost preluat de MID Europa Partners, tranzactia fiind finalizata in 15 februarie 2017.



Poti fi interesat si de