Romania, printre tarile UE cu cea mai puternica scadere a vanzarilor cu amanuntul, in iulie
Vineri, 06 Septembrie 2024

Vineri, 06 Septembrie 2024
Conform oficiului european, vanzarile cu amanuntul au crescut cu 0,1% in zona euro si cu 0,2% in UE, in luna iulie 2024, comparativ cu iunie. Cu toate acestea, tarile membre cu cele mai importante scaderi ale vanzarilor cu amanuntul au fost: Luxemburg (-2,1%) si Romania (-1,8%).
In ritm anual, vanzarile cu amanuntul s-au diminuat cu 0,1% in zona euro, dar au inregistrat un avans de 0,4% in UE. In acest caz, Romania este printre statele Uniunii cu cele mai mari cresteri ale vanzarilor cu amanuntul, cu un avans de 6,5%, fiind devansata doar de Luxemburg (10,3%), Croatia (7,9%) si Bulgaria (6,8%).
In cazul Romaniei, conform datelor publicate anterior de INS, in iulie 2024, comparativ cu luna anterioara, volumul cifrei de afaceri din comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), ca serie bruta, a crescut, pe ansamblu, cu 4,6%, ca urmare a activitatilor raportate in: vanzarile de produse nealimentare (+6,4%), vanzarile de produse alimentare, bauturi si tutun (+3,9%) si comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (+2%).
Potrivit INS, volumul cifrei de afaceri din comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), ca serie ajustata, a scazut, pe ansamblu, in luna iulie a acestui an, fata de luna anterioara, cu 1,8%, pe fondul scaderii inregistrate in comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (-9,2%) si la vanzarile de produse alimentare, bauturi si tutun (-1%). Pe de alta parte, vanzarile de produse nealimentare au crescut cu 0,3%.
De asemenea, de la un an la altul (iulie 2024 vs iulie 2023), afacerile din comertul cu amanuntul, ca serie bruta, au crescut cu 8,1%, datorita vanzarilor de produse nealimentare (+14,5%), vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun (+4,8%) si comertului cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate (+0,6%).
In acelasi timp, ca serie ajustata, volumul cifrei de afaceri din acelasi tip de comert s-a majorat cu 7,4%, in urma cresterilor din vanzarile de produse nealimentare (+12,3%) si vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun (+5%). In schimb, comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate s-a diminuat 0,2%.
Sub sloganul „Jos cu preturile!”, magazinele ATAC propun preturi mici la scara genera...
Compania a inregistrat progrese importante in aceasta directie, iar astazi:- 87% dintre furnizori...
Cel mai mare retailer alimentar european anuntase recent ca va continua sa mentina preturile scaz...