Tulcea: Modificările aduse legislaţiei în domeniul pisciculturii au dus la blocajul activităţii unor pescari
Vineri, 03 Iulie 2026
Vineri, 03 Iulie 2026
Legea pisciculturii s-a modificat în anul 2024, iar anul trecut Garda de Coastă, poliţiştii tulceni, jandarmii şi angajaţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au confiscat circa 8 tone de peşte de la braconierii din Delta Dunării, de aproape patru ori mai puţin decât cantitatea ridicată în vederea confiscării în anul 2013, potrivit datelor furnizate AGERPRES de instituţiile amintite.
'Modificarea (legislativă, n.red.) a fost făcută în ideea în care intra în vigoare acea prevedere în domeniul ANAF cu e-Transport şi atunci e prevăzută o sancţiune pentru cei care nu transportă cu documente acele produse, dar a rămas în acea fază. E sancţionată comercializarea, dar pe oricine Poliţia Delta Dunării identifică în trafic cu o cantitate corespunzătoare de peşte şi nu are documente mergem pe penal, pentru că iniţial a existat un act de comerţ, iar cineva a vândut o cantitate de peşte', a declarat, în timpul ultimei şedinţe a Colegiului prefectural, reprezentantul Serviciului Poliţiei Delta Dunării (SPDD), Marian Cârlig.
El nu a menţionat ce înseamnă 'o cantitate corespunzătoare', dar a precizat că în continuare lucrătorii SPDD verifică autovehiculele care transportă peşte.
'Pericolul este destul de mare, pentru că infracţiunile la legea 176 au trecut de la partea de amendă penală, care era în OUG 23,/2008, la închisoare, iar pedeapsa este destul de mare, 2-5 ani, pentru persoanele fizice, respectiv 3-7 ani, pentru persoanele juridice', a menţionat reprezentantul SPDD, Marian Cârlig.
Alături de alţi reprezentanţi ai Poliţiei, el a susţinut că ar fi fost bine ca legislaţia în domeniu să prevadă o cantitate minimă acceptată pentru transportul peştelui.
La rândul său, vicepreşedintele Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), Cătălin Balaban, a menţionat că pescarii nu sunt obligaţi să fiscalizeze peştele, ci doar să-l debarce şi înregistreze la un punct de debarcare sau cherhana, unde primesc o declaraţie în baza căreia ARBDD stabileşte dacă pescarii primesc în anul următor dreptul de a mai captura resurse acvatice.
'Prin lege, pescarul este obligat să debarce peştele, nu să-l fiscalizeze. Peştele poate fi valorificat la orice altă entitate, nu neapărat cherhanaua. În ceea ce priveşte transportul de la debarcare la punctul final, să spunem că acela este un punct gastronomic local, restaurant sau pescărie, el trebuie făcut cu un mijloc de transport autorizat din punct de vedere sanitar-veterinar', a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele FOPPDD, Cătălin Balaban.
De asemenea, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Dragoş Seucan, a subliniat necesitatea respectării normelor în domeniu inclusiv de către pescari.
'Absenţa documentelor de trasabilitate combinată cu utilizarea unui mijloc de transport neautorizat elimină orice garanţie privind respectarea lanţului de frig, originea legală şi condiţiile de igienă ale produsului. Din perspectiva sanitar-veterinară această situaţie instituie o prezumţie de neconformitate. Sarcina probei conformităţii revine operatorului, nu autorităţii de control. În absenţa documentelor, operatorul nu poate face această dovadă,, motiv pentru care măsurile restrictive dispuse de DSVSA sunt obligatorii', a menţionat directorul DSVSA, Dragoş Seucan.
De altfel, şi într-o şedinţă organizată la finele săptămânii trecute de DSVSA şi organizaţia de management al destinaţiei turistice Eco-Delta, pescarii au semnalat faptul că situaţia legislativă actuală îi împiedică să-şi vândă capturile inclusiv la unităţile comerciale din zona în care-şi au domiciliul.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis AGERPRES, decizia are ca scop de a izol...
Strategia, prima de acest tip, stabileşte acţiuni menite să ajute crescătorii de animale să facă ...
"Experţii ANSVSA au depistat un caz flagrant de falsificare a datelor în sistemul de trasab...
