Criza fortei de munca se resimte in majoritatea domeniilor, iar agricultura si zootehnia nu fac exceptie. De unde porneste lipsa resursei umane?

Cream, performam de fiecare data, insa in conditii destul de grele uneori – seceta prelungita, frig extrem iarna. Sunt conditii care nu tin de noi. La fel si conditiile de furajare, sa nu mai vorbesc despre conditiile de management, pentru ca aici suntem defavorizati in comparatie cu ceilalti, din doua puncte de vedere.

Pe de o parte, pentru ca noi nu avem experienta. Noi avem, fara sa supar pe nimeni, prima generatie de fermieri. Ce a fost inainte au fost ferme mari, ferme de CAP, IAS, cu totul alta structura, cu totul alt concept. Ca si fermieri, noi avem prima generatie de aproape 30 de ani si abia acum urmeaza a doua generatie. Speram ca o sa aiba cine sa continue meseria respectiva. Am lucrat mult in strainatate, in ferme din tari importante din punct de vedere zootehnic. Am fost in Germania, am fost in Austria si in Elvetia. Acolo, copilul de la 7-8 ani este deja in ferma. Nu este acelasi lucru ca unul care la 30 de ani sau la 40 de ani s-a trezit ca vrea sa faca si el o ferma si a inceput sa culeaga informatii de ici, de colo, de pe la vecini, de unde a reusit. Pe cand dincolo practic au reusit din tata in fiu sa preia tot ce a fost management si tot ce a fost activitate si sa o duca mai departe.

Pe de alta parte, suntem defavorizati pentru ca nu avem scoala. Si aici eu am sa insist in perioada urmatoare tot mai mult in aceasta directie. E un paradox in Romania daca facem o analiza, pentru ca de 30 de ani cream fermieri si de 30 de ani am uitat sa facem o scoala pentru fermieri. Daca pana in ‘89 am avut aproape 200 de licee agricole,  la ora actuala constatam ca mai bine de 90% sunt disparute. Si acolo unde sunt licee agricole nu mai exista specialitate pe agricultura.

Cum s-a ajuns in aceasta situatie si ce solutii sunt pentru a suplini nevoia de personal specializat?

Problema e ca in aceste scoli fac cu totul alta specialitate. Si aici nu neaparat ca profesorii de acolo sau conducerea nu ar dori sa faca, dar aici am ajuns. Probabil ca si noi fermierii am fost si suntem de vina, in sensul ca ne-am plans foarte mult si de fiecare data am aratat ca nu merge in sector. Si atunci ce sa spuna un tanar care se gandeste la viitor: daca nu merge, normal ca se reorienteaza. Si mai mult, ce sa spuna parintii? Parintii si-au indrumat de fiecare data copiii acolo unde au crezut ei ca e cel mai bine. Si daca de fiecare data sectorul agricol era vazut ca zona in care vor ajunge toti cei care nu sunt in stare sa faca altceva, iata ca am ajuns in situatia sa nu mai avem din spate nici scoala si nici tineri care sa doreasca sa se specializeze pe un astfel de domeniu.

Noi venim insa cu un proiect care credem ca va prinde. E un proiect care stim ca functioneaza peste hotare.

Interviul integral poate fi citit in editia nr. 61 a revistei INDUSTRIA CARNII.RO.