Şedinţă de guvern: Urmează să fie extins termenul de implementare a programului INVESTALIM

Şedinţă de guvern: Urmează să fie extins termenul de implementare a programului INVESTALIM


Termenul de implementare a programului INVESTALIM urmează să fie extins, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului.

Potrivit notei de fundamentare, măsura este necesară având în vedere complexitatea şi amploarea proiectelor şi ţinând cont de faptul că demersurile conexe sunt 'laborioase şi de durată', timpi care "nu se pot imputa, de cele mai multe ori" agentului economic.

 

În prezent, sunt aprobate 20 de acorduri pentru finanţare, dintre care doi beneficiari au depus cereri de plată. Până la sfârşitul anului, alţi cinci beneficiari urmează să depună cereri de plată, reiese din document.

 

Conform modificărilor propuse, "investiţiile realizate de beneficiari în cadrul programului trebuie să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei, respectiv până la data de 31.12.2031 şi 5 ani de la data finalizării acesteia".

 

* Guvernul urmează să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru: Compania Naţională de Investiţii Rutiere S.A, pentru Metrorex, pentru Romsilva şi pentru RA-APPS. Totodată, va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare şi valorificare a activelor statului pe anul 2025 al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

* Guvernul urmează să reaprobe indicatorii tehnico - economici pentru 'Varianta de ocolire Gura Humorului', din judeţul Suceava. Valoarea totală a investiţiei, TVA inclus, este de 2,744 miliarde lei. Durata de execuţie a lucrărilor este de 20 luni pentru etapa I, respectiv 20 luni pentru etapa II a proiectului.

* Pe ordinea de zi figurează şi proiectul de hotărâre pentru declanşarea procedurilor de expropriere în vederea realizării lucrărilor la "Autostrada Târgu Mureş-Târgu-Neamţ- secţiunea I: Târgu Mureş-Miercurea Nirajului, km 0+ 000 - km 22 + 000 şi legătura la Autostrada A3 (2,4 km)". Este vorba despre imobile proprietate privată de pe raza localităţilor Gheorghe Doja, Crăciuneşti, Acăţari, Păsăreni, Găleşti şi Miercurea Nirajului din judeţul Mureş. Despăgubirile totalizează 1.678.000 lei pentru un număr de 893 imobile reprezentând teren cu sau fără investiţii, în suprafaţă totală de 257.124 mp teren.

* În baza altui proiect de hotărâre urmează să fie modificat Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul. Astfel, revizorii nu vor mai avea atribuţii de avizare a accidentelor şi incidentelor feroviare. Aceste atribuţii urmează să fie preluate de către conducătorii turelor de serviciu de la Regulatoarele de Circulaţie Regionale. Conform notei de fundamentare, măsura va duce la reducerea cheltuielilor de personal ale CFR aferente plăţii orelor de noapte şi din zilele festive. De asemenea, revizorii vor fi eliberaţi de activitatea de avizare din tură, concentrându-se pe atribuţia principală: controlul activ în teren.

* Pe ordinea de zi figurează de asemenea un proiect de lege pentru acceptarea Acordului de consorţiu ELIXIR privind înfiinţarea infrastructurii europene a ştiinţelor vieţii pentru informaţii biologice. Acordul a fost aprobat în aprilie 2013, la Copenhaga, şi a intrat în vigoare în ianuarie 2014. ELIXIR este o infrastructură europeană de cercetare biologică şi medicală dedicată cercetării în domeniul ştiinţelor vieţii şi al aplicării rezultatelor acestora în medicină, agricultură, mediu, bio-industrii şi societate. În prezent, ELIXIR cuprinde 22 de membri. În calitate de membru al ELIXIR, România va avea reprezentanţi în Consiliul ELIXIR.



Poti fi interesat si de