AFIR lansează o platformă informatică pentru digitalizarea completă a proceselor de finanţare
Marti, 08 Iulie 2025

Marti, 08 Iulie 2025
Astfel, din 20 iunie, platforma poate fi accesată la adresa https://gal.afir.ro, devenind canalul unic şi oficial de lucru pentru GAL-urile care implementează proiecte finanţate prin intervenţia DR-36 LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.
"Această platformă digitală, concepută şi dezvoltată la nivelul departamentului IT din cadrul AFIR, fără niciun efort bugetar suplimentar, reprezintă un instrument esenţial pentru gestionarea eficientă, transparentă şi în timp real a proiectelor locale, oferind funcţionalităţi moderne care simplifică procesele administrative şi sporesc capacitatea operaţională a GAL-urilor. Prin acest demers, AFIR continuă procesul amplu de digitalizare a serviciilor publice, susţinând transformarea modului în care comunităţile rurale accesează şi utilizează finanţările disponibile", a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, citat în comunicat.
Platforma permite gestionarea completă a etapelor de implementare a Strategiilor de Dezvoltare Locală, de la depunerea cererilor de finanţare până la monitorizarea proiectelor, într-un spaţiu securizat şi intuitiv. Accesul în platformă se realizează prin utilizarea datelor digitale de autentificare (utilizator şi parolă) deja utilizate de către GAL-uri în etapa de depunere a strategiilor, dar va permite şi beneficiarilor accesul, atât cu cont gmail personal cât şi cu cont creat în cadru Platformei RoeID - dezvoltată de către Autoritatea pentru Digitalizarea României.
Utilizarea acestei platforme devine obligatorie pentru toate GAL-urile începând cu acest moment, constituind un pas concret către profesionalizarea administraţiei locale şi întărirea parteneriatelor dintre stat şi comunităţile locale, arată, în final, AFIR.
Grupul Carmistin include peste 20 de companii, active în domeniul agriculturii, producţiei ...
Această procedură de evaluare cuprinzătoare şi riguroasă asigură un nivel ridicat de protecţie a ...
La finalul lunii iunie Uniunea Europeană şi Ucraina au ajuns la un acord comercial iniţial. Uniun...