Bulgaria produce caviar negru pentru SUA
Luni, 21 Iulie 2025

Luni, 21 Iulie 2025
De fapt, Franţa şi SUA sunt consumatori şi importatori majori ai acestei delicatese din Bulgaria, a adăugat el.
"Am făcut progrese pe pieţele din Spania şi Australia, iar negocierile pentru noi destinaţii continuă. Japonia arată, de asemenea, un interes ridicat pentru produsul bulgar", a spus Arabadjiev.
În privinţa actualelor negocieri comerciale ale SUA cu Europa, el a apreciat că cel mai probabil acordurile nu vor fi renegociate dacă noile taxe vamale anunţate de preşedintele Donald Trump intră în vigoare. Mai mult, el crede că preţurile mai ridicate nu vor modifica cererea peste Atlantic, deoarece există un deficit de produs şi fiecare comerciant va găsi un mod de a continua activitatea în viitorul sezon, care pentru producţia de caviar negru începe în octombrie. Sunt speranţe ridicate pentru un rezultat pozitiv în urma negocierilor dintre Bruxelles şi Washington, dar diversificarea către noi destinaţii, cum ar fi Australia, Canada, şi Spania va aduce calmul în industrie.
Sturionul este atât de valoros încât în SUA se celebrează în 18 iulie Ziua Naţională a Caviarului de către iubitorii acestei delicatese, de restaurante şi de furnizori, în scopul recunoaşterii poziţiei sale în istoria culinară şi protejării populaţiei de sturioni. De asemenea, sectorul din Bulgaria se pregăteşte să celebreze evenimentul vineri.
Această industrie s-a înfiinţat în Bulgaria în urmă cu aproximativ 30 de ani, ca o iniţiativă privată. Până acum, mulţi investitori au făcut investiţii similare, iar volumele produse sunt semnificative.
În acest stadiu, caviarul din Bulgaria este aproape la jumătate de preţ faţă de caviarul din Europa, a declarat Emil Arabadjiev. Conform datelor Asociaţiei, ţara exportă anual peste 15 tone de caviar negru. Consumul în Bulgaria este în creştere: dacă în urmă cu 7-8 ani era de aproximativ 500 kg pe an, acum depăşeşte o tonă pe lună. "Este o creştere imensă, care arată popularitatea caviarului bulgar în Bulgaria şi evoluţia obiceiurilor", a adăugat Arabadjiev.
Conform acestuia, caviarul de morun bulgar are un gust şi o textură unică, fiind unul dintre cele mai scumpe tipuri de caviar din lume.
În timp ce Franţa asociază caviarul cu şampania, şi Rusia cu vodka, bulgarii iubesc caviarul negru pentru el însuşi, deoarece este un produs cunoscut pentru gustul său.
Asociaţia comercianţilor de caviar negru din Bulgaria s-a înfiinţat în urmă cu trei ani şi a fost creată pentru a promova produsul din Bulgaria în hoteluri, restaurante şi la consumatorii finali. Instituţia vrea să înfiinţeze o cultură a consumului, să înfrângă şi să limiteze contrabanda şi să restabilească populaţia de sturioni pe Dunăre, un proces extrem de complex.
Un kilogram de caviar negru bulgar costă peste 1.650 euro. "Credem că un preţ de 96 leva pentru 30 grame este accesibil pentru oricine vrea să încerce. Caviarul este un lux şi unul dintre cele mai sănătoase produse care pot fi consumate", a explicat Arabadjiev.
Aceste poziţii au fost exprimate în timpul primei dezbateri privind următorul cadru financi...
De asemenea, plasa unitară de siguranţă (în cadrul facilităţii UE) este de 900 milioane de ...
De asemenea, plasa unitară de siguranţă (în cadrul facilităţii UE) este de 900 milioane de ...